Istoria altfel, prin prisma rezolvării creative

Noutate editorială la Chişinău: istoricul Mihai Iuraşcu a lansat prima carte din spaţiul românesc despre istoria societăţii umane prin prisma rezolvării creative, o carte consistentă despre evoluţia vieţii pe pământ, cu titlul „Probleme ale societăţii umane. Culegere de probleme la istorie”. Autorul a menţionat la lansare că intenţia de a realiza această lucrare a avut-o de mai mulţi ani, când a simţit nevoia să se axeze pe interpretarea istoriei din perspectiva problemelor, transmite Info-Prim Neo. „E ştiut lucru că istoria ca ştiinţă periodic se pomeneşte într-o anumită criză. Criza se explică prin faptul că şi istoria, ca şi alte ştiinţe, e datoare să se implice în problemele societăţii, să fie cât mai utilă. În cazul în care noi privim istoria din această perspectivă, reuşim să ajutăm această ştiinţă şi acest obiect de studiu să fie mai util din punct de vedere social”, a subliniat Mihai Iuraşcu. Cartea se bazează pe metoda occidentală „rezolvarea creativă a problemelor”. Este gândită ca sprijin didactic pentru profesorii de liceu şi pentru studenţii care studiază istoria. „Mai ales acei absolvenţi care nu-şi leagă mai apoi soarta de istorie, dar care au însuşit această metodă, „metoda rezolvării creative”, îşi vor aminti de orele de istorie şi vor fi bucuroşi că o pot aplica în domeniile de activitate profesională”, a mai spus istoricul. Potrivit lui Mihai Iuraşcu, sensul principal al „metodei rezolvării creative” este de a încuraja activitatea mintală a elevilor, de a provoca facultatea de combinare şi de a dezvolta invenţia şi creativitatea. Rezolvarea de probleme şi creativitatea reprezintă punctul forte al performanţei cognitive. „În cele din urmă, cred că acest volum va fi de folos oricui care va dori să privească spre trecut. Din perspectiva problemelor societăţii umane, vă asigur, este un fenomen foarte şi foarte interesant”, a conchis autorul. Decanul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii de Stat din Moldova, Igor Şarov a declarat că lucrarea este cu adevărat un apel interdiciplinar. „Mulţi dintre istoricii care ar încerca să privească în acest volum ar insista că sunt lucruri cunoscute pentru cei care o studiază, dar nimeni în istoriografia noastră nu a încercat o asemenea abordare. Este o lucrare complet deosebită şi inovatoare, nu o să se găsească în spaţiul nostru românesc o abordare de acest gen. Este o încercare totalmente nouă de abordare a problemelor de istorie”, a spus Igor Şarov. Istoricul a menţionat că pe lângă problemele de interdependenţă a mediului cu omul, în carte se regăsesc şi multiple încercări şi propuneri de soluţionare a acestora. Doctorul conferenţiar al USM, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Virgil Pâslariuc, a declarat că ceea ce a propus autorul este un gen de aplicare a unei metode deja cunoscute, dar care a apărut la Mihai Iuraşcu din rezultatul unei comunicări cu discipolii săi. „Aici este şi punctul forte al acestei lucrări”, a spus doctorul conferenţiar. „Profesorul Mihai Iuraşcu ne arată cum o problemă poate fi abordată anume din acest contact nemijlocit din spaţiul învăţământului secundar”, a mai spus doctorul conferenţiar. Cartea este la primul său volum cu subtitlul „Timp geologic. Preistorie. Antichitate”, a fost editată în tiraj de 1000 de exemplare la editura „Cartidact”, cu sprijinul companiei StarNet şi este dedicată soţiei autorului, Ana Iuraşcu. Mihai Iuraşcu este profesor la liceul „Prometeu” din capitală.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.