Italian agresat în locuinţa sa din centrul Chişinăului

Un italian a fost atacat cu spray lacrimogen în locuinţa pe care o închiriază în centrul Chişinăului, pe strada Puşkin. Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Silvia Babără, a comunicat pentru Info-Prim Neo că ambulanţa a fost solicitată la secţia de poliţie, unde se afla italianul pentru a depune plângere. Bărbatul a povestit că a fost atacat de o persoană necunoscută. Medicii i-au acordat primul ajutor în incinta secţiei de poliţie, bărbatul a refuzat să fie spitalizat. O femeie de 55 de ani a murit subit în locuinţa sa din sectorul Botanica, iar un bărbat de 57 de ani a fost găsit mort în scara blocului în care locuia, din com. Ciorescu. Cauzeze deceselor urmează să fie stabilite de medicii legişti. Cu medicamente au încercat să-şi ia zilele o fată de 18 ani şi un băiat de 24 de ani. Tânăra, care a băut mai multe pastile contra tusei, a refuzat spitalizarea. De lângă un magazin alimentar a dusă la spital o femeie de 50 de ani, cu intoxicaţie alcoolică. Miercuri şi în noaptea spre joi, medicii de la urgenţă din capitală au răspuns la 725 de apeluri.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.