Judecătorii vor avea asistenţi personali
De la 1 septembrie anul curent, judecătorii din municipiul Chişinău vor avea asistenţi judiciari. În instanţele din afara capitalei asistenţii vor fi angajaţi de la 1 ianuarie 2013. Despre aceasta s-a discutat în cadrul şedinţei grupului de lucru pentru elaborarea legislaţiei în domeniul organizării şi funcţionării sistemului judecătoresc ca urmare a strategiei de reformare recent votată, transmite Info-Prim Neo.
În cadrul şedinţei s-a declanşat o dispută aprinsă între judecătorii prezenţi şi reprezentanţii Ministerului Justiţiei. Ministrul Oleg Efrim a menţionat că propunerea ministerului este ca asistenţii să fie specializaţi pe domenii. „Este mai raţional să specializezi asistenţii pe categorii de probleme, nu pe persoane, şi atunci, în dependenţă de ce cazuri examinează judecătorul, apelează la asistentul specializat într-un anumit domeniu”, a explicat ministrul.
Lilia Ioniţă, şef adjunct al Direcţiei elaborarea actelor normative, a menţionat că nu este posibil ca fiecare judecător să aibă câte un asistent, pentru că aceasta ar presupune cheltuieli prea mari.
Judecătorii prezenţi nu au căzut însă de acord cu ministerul. Nichifor Corochii, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a menţionat că magistraţii insistă să aibă câte un asistent personal pentru că au un volum prea mare de lucru.
Justiţia din ţară este ieftină. Acesta şi este motivul pentru care Moldova pierde la CEDO, a declarat Nina Arabadji, judecător în sectorul Râşcani din capitală. Magistratul a spus că are câte 500 de dosare spre examinare şi ar avea nevoie de ajutor în persoana unui asistent.
Într-un final cei de la minister au acceptat doleanţele magistraţilor. Fiecare judecător urmează să aibă câte un asistent judiciar, lucru care va fi stipulat şi în legislaţie. Deocamdată costurile proiectului nu au fost estimate.
