Keystone Moldova prezintă un studiu privind calitatea vieții persoanelor cu dizabilităţi

Peste 60% din persoanele cu dizabilități au venituri care nu le ajung nici măcar pentru hrană sau lucruri de primă necesitate. Două treimi dintre persoanele cu dizabilităţi se consideră izolate de restul comunității şi doar 13% sunt angajate în câmpul muncii. Totodată, 63% din persoanele chestionate nu doresc să se angajeze în câmpul muncii pentru că ar putea pierde alocațiile acordate de stat. Sunt date ale studiului sociologic „Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi”, care a fost prezentat, marți, într-o conferinţă de presă la IPN.

Directorul executiv al Keystone Moldova, Ludmila Malcoci, a declarat că studiul analizează schimbările produse după ratificarea în 2010 a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. „Această cercetare este importantă prin tematica sa şi ţin să precizez că în ultimii 30 de ani nu am mai avut o cercetare de acest tip privind calitatea vieții persoanelor cu dizabilităţi. Cercetarea ar ajuta Guvernul, administrațiile publice locale să dezvolte politici naționale şi locale bazate pe evidenţă”, a spus Ludmila Malcoc, precizând că 5% din populația Republicii Moldova sunt persoane cu dizabilităţi şi este foarte important să se cunoască despre calitatea vieţii acestora.

54% din persoanele chestionate au spus că viaţa lor este mai proastă sau cu mult mai proastă comparativ cu anul 2010. Comparativ cu populația generală, ponderea persoanelor cu dizabilităţi care au menţionat că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar este de două ori mai mare. Două treimi din persoanele cu dizabilităţi supraviețuiesc datorită ajutorului acordat de familie. O treime din cei chestionaţi au spus că nu sunt ajutaţi de nimei.

Studiul arată că 88% din persoanele cu dizabilităţi nu-şi pot permite o vacanţă cu familia o dată pe an sau să schimbe mobilierul şi electrocasnicele vechi. Întrebate despre măsurile care trebuie să fie întreprinse pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii, 91% dintre persoanele cu dizabilităţi au spus că este nevoie de majorat prestaţiile sociale pe când două treimi consideră că este nevoie de a crea locuri de muncă.

Cel puţin o dată pe săptămână merg la magazin 60% din cei chestionaţi, iar 28%  – în vizite la rude. Faptul că persoanele cu dizabilităţi nu participă la viaţa publică a comunităților se explică prin faptul că nu au o persoană care i-ar putea ajuta să se deplaseze. Accesibilitatea redusă a drumurilor la fel este un impediment.

84% din persoanele cu dizabilităţi chestionate au declarat că au participat la vot la alegerile prezidențiale. Fiecare a cincea persoană din cele care nu s-au dus la vot a motivat aceasta prin lipsa de accesibilitate la secţia de votare sau că nu s-au putut deplasa. Totodată studiul a stabilit că persoanele cu dizabilităţi nici nu cunosc despre posibilitatea votului la domiciliu cu ajutorul urnei mobile pe care o pot cere în prealabil.

Studiul „Incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi” a fost elaborat de Keystone Moldova cu susținerea financiară a Fundației Soros-Moldova. Cercetarea pe teren a fost efectuată în perioada decembrie-ianuarie pe un eşantion de 1206 persoane cu dizabilităţi, în vârstă de 18 ani şi mai mult, dintre care 1107 locuiesc în comunități şi 99 în instituțiile rezidenţiale şi de plasament.

 

  • ludmila malcoci despre studiu.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.