Legea Procuraturii, aprobată de Guvern

Guvernul a aprobat vineri, 8 mai, proiectul Legii cu privire la Procuratură, care stabileşte, printre altele, şi un nou mecanism de numire a procurorului general, transmite IPN.

Procurorul general va fi numit în funcţie pentru un singur mandat de 7 ani. Candidatul va fi selectat prin concurs, organizat de Consiliul Superior al Procurorilor. Persoana care va acumula cel mai mare punctaj va fi propusă şefului statului pentru numirea în funcţie. Preşedintele va putea respinge o singură dată candidatura propusă de Consiliul Superior al Procurorilor.

Ministrul justiţiei, Vladimir Grosu, a spus că este abordată într-o manieră nouă  competenţa Procuraturii. Au fost excluse competenţele Procuraturii în domeniul non-penal.

Sistemul procuraturii va fi alcătuit din Procuratura Generală, procuraturile specializate şi cele teritoriale. Procuratura Generală va rămâne o instituţie cu precădere administrativă. Suplimentar Procuraturii Anticorupţie, va fi creată Procuratura pentru Cauze Speciale, care va prelua competenţele Procuraturii Generale în instrumentarea infracţiunilor săvârşite de organizaţii criminală, infracţiuni de terorism, tortură.

Proiectul mai prevede majorări salariale pentru procurori. Leafa acestora va fi raportată la retribuţiile judecătorilor. De exemplu, salariul procurorilor din Procuratura Generală şi procuraturile specializate va constitui 90% din salariul judecătorului Curţii Supreme de Justiţie.

Proiectul urmează a fi adoptat de Parlament. Legea va intra în vigoare la 1 ianuarie 2016. Prevederile ce se referă la numirea procurorului general de către preşedintele Republicii Moldova vor fi aplicate după modificarea Constituţiei în acest sens.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.