Liderismul femeilor în fortificarea rezilienţei climatice în Moldova

În oraşul Sângerei femeile au fost instruite pentru a iniţia afaceri durabile. Scopul este abilitarea femeilor şi încurajarea acestora pentru participarea egală la activităţile de consolidare a rezilienţei la schimbările climatice, inclusiv instruirea în domeniul practicilor agricole rezistente. Instruirile au fost parte a Proiectului „Suport pentru Procesul Naţional de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la Schimbările Climatice”, care are drept scop crearea unui sistem de adaptare pe termen mediu şi lung, transmite IPN.

Vera Braşovschi, specialistă la nivel local în administrarea afacerilor, a ajuns la concluzia că pentru femei este greu să iniţieze o afacere. Printre cele mai mari provocări este factorul uman, femeile, în special la nivel comunitar, se tem să iniţieze o afacere. Tradiţional în Moldova femeile au fost marginalizate în activităţile din domeniul serviciilor sociale, aceste profesii, nu prin coincidenţă, sunt cele mai prost remunerate în Moldova – femeile câştigând cu circa 12% mai puţin decât bărbaţii.

Prin intermediul schemei de granturi destinate implementării la nivel local a măsurilor inovatoare de adaptare la schimbările climatice, sunt alocate resurse pentru efectuarea instruirilor, având ca participanţi activi femeile. În cadrul acestor activităţi, Vera Braşovschi a implementat proiectul-pilot „Energie verde pentru activităţi de antreprenoriat” şi a oferit consultaţii şi susţinere persoanelor privind administrarea resurselor, acţiunile de colectare a fondurilor etc. „Datorită grantului, noi am oferit consultanţă unui număr de 17 antreprenori, inclusiv 12 femei şi 5 bărbaţi. 80% din aceste femei fac parte din familii vulnerabile, care au avut nevoie de sprijin puternic financiar, social şi administrativ”, a spus Vera Braşovschi.

Valentina Bodrug-Lungu, expertă la nivel naţional în domeniul egalităţii de gen, a afirmat că în Moldova, la fel precum şi în alte ţări, femeile au obţinut cunoştinţe considerabile în domeniul agricol. Respectiv, ele nu sunt pur şi simplu victime ale impactului schimbărilor climatice, dar agenţi activi ai dezvoltării. Din această perspectivă, abilitarea socio-economică a femeilor înseamnă abilitarea întregii comunităţi.

Proiectul „Suport pentru Procesul Naţional de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la Schimbările Climatice” este susţinut financiar de Agenţia de Cooperare pentru Dezvoltare a Austriei (ADC/ADA), Ministerul Federal al Agriculturii, Silviculturii, Mediului şi Managementului Apelor al Republicii Austria, cu sprijinul PNUD Moldova, fiind implementat de Oficiul Schimbarea Climei al Ministerului Mediului al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.