Majorarea preţurilor la carburanţi este un rezultat al indiferenţei guvernării, PPRM

Majorarea preţurilor la carburanţi, în special la motorină, în pragul lucrărilor agricole de primăvară este o dovadă a indiferenţei guvernării faţă de agricultura ţării, susţine copreşedintele Partidului Popular din Republica Moldova, Valeriu Cosarciuc, transmite IPN.

Politicianul a declarat, la o conferinţă de presă, că scumpirea carburanţilor demonstrează implicarea guvernării într-un „proces bine orchestrat de distrugere a satelor şi de transformare a Republicii Moldova într-o ţară exportatoare a forţei de muncă”.

Liderul PPRM atrage atenţia parlamentarilor asupra necesităţii stringente de a permite entităţilor agricole să importe produse petroliere direct, ocolind intermediarii. „Deşi această cerinţă a fost formulată de mai multe ori, ea rătăceşte încă prin sertarele guvernării. Între timp, s-au produs deja mai multe creşteri de preţuri, agricultorul a suportat lovituri foarte grele, iar nouă nu ne rămâne decât să credem că printre profitorii creşterii preţurilor la produsele petroliere se regăsesc şi guvernanţii”, a spus Valeriu Cosarciuc.

Formaţiunea solicită modificarea Legii cu privire la piaţa produselor petroliere, pentru eliminarea barierelor de penetrare a pieţei, dar şi pentru limitarea practicilor abuzive la formarea preţurilor. PPRM propune să fie exclusă obligativitatea deţinerii capitalului propriu în sumă de 8 milioane lei pentru agricultorii care doresc să obţină licenţă pentru importul de combustibil.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.