Începând cu 1 iunie, de medicamente compensate vor beneficia şi copii mai mari de 5 ani, până la împlinirea vârstei majoratului, transmite Info-Prim Neo.
Directorul general al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM), Mircea Buga, a declarat joi, 19 mai, la o conferinţă de presă că este aprobată o modificare cu privire la vârsta copiilor care beneficiază de medicamente compensate. „Trebuie să fie publicat acest ordin, aşteptăm şi noi, este la înregistrare la Ministerul Justiţiei şi cred că în curând va fi publicat în Monitorul Oficial. În conformitate cu ceea ce este stipulat în ordin, intră în vigoare de la 1 iunie”, a comunicat directorul CNAM.
Mircea Buga a notat că prin această decizie se extinde accesul persoanelor la medicamentele compensate. „Noi trecem la o acoperire universală a populaţiei cu serviciile medicale de bază. Copii cu vârsta de până la 18 ani reprezintă una dintre categoriile cele mai vulnerabile la maladii, de aceea extinderea este benefică”, a menţionat Mircea Buga.
Medicamentele compensate, total sau parţial, sunt ridicate de la farmacii în baza prescripţiei medicului de familie, cu prezentarea actului de identitate.
Mircea Buga a menţionat că printre medicamentele compensate de care beneficiază copii de până la 5 ani, iar din iunie şi cei mai mari, până la 18 ani, figurează antibiotice, preparate antiinflamatoare, vitamine şi multe altele. Această lista, de asemenea, va fi completată.
În 2010, lista medicamentelor compensate pentru toţi beneficiarii a fost extinsă în trei etape cu 245 de denumiri comerciale faţă de 2009. Anul trecut pentru medicamentele compensate s-au alocat în jur de 116,8 milione de lei, iar în 2011 sunt prevăzute 150 de milioane.