Membru al Asociației Polițiștilor „Scutului Dreptății", reținut de CNA

Un membru al Asociației Polițiștilor „Scutul Dreptății” din Ialoveni a fost reținut de ofițerii Centrului Naţional Anticorupţie pentru trafic de influență. Acesta ar fi promis unui bărbat să-l ajute să obțină tutela și să-i fie recunoscută paternitatea asupra unui copil născut în concubinaj cu mama copilului, căsătorită oficial cu un alt bărbat, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al CNA, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra unor responsabili din cadrul Direcției generale asistență socială și protecția familiei Ialoveni și Serviciului stare civilă al Agenției Servicii Publice și că i-ar putea determina să adopte o decizie favorabilă în cazul tatălui biologic. Pentru serviciile sale, bănuitul a pretins 500 de euro, bani transmiși sub controlul CNA în trei tranșe. Bănuitul a fost ajutat de un intermediar care, la fel, are statut de bănuit în această cauză.

Bănuitul a fost reţinut și plasat în izolatorul CNA. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la şase ani de puşcărie.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.