Misiunea preelectorală a APCE soseşte astăzi la Chişinău

Comisia ad-hoc a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru observarea alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova efectuează o vizită la Chişinău, în perioada 26-29 septembrie. Obiectivul vizitei este de a evalua campania preelectorală şi climatul politic din ţară în preajma scrutinului prezidenţial din 30 octombrie, transmite IPN.

Într-un comunicat de presă remis de Parlament se menţionează că agenda vizitei include întrevederi cu preşedintele Nicolae Timofti şi prim-ministrul Pavel Filip. Delegaţii vor mai discuta cu deputaţii din Comisia politică externă şi integrare europeană, cu liderii partidelor politice şi conducerea Comisiei Electorale Centrale, Consiliului Coordonator al Audiovizualului.

Din componenţa delegaţiei fac parte Elisabeth Schneider-Schneiter, Stefan Schennach, Meritxell Mateu, Suat Önal şi Lotta Johnsson Fornave. O delegaţie lărgită a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, formată din 21 de membri, va veni în Republica Moldova în perioada următoare, pentru a monitoriza procesul de votare în cadrul alegerilor prezidenţiale.

Totodată, în perioada 26-28 septembrie, raportorul Comisiei migraţie, refugiaţi şi persoane strămutate a APCE, Kristin Ørmen Johnsen efectuează o vizită în Republica Moldova. Vizita de documentare are drept obiectiv examinarea dinamicii populaţiei în Republica Moldova, în contextul elaborării unui raport de către Comisia migraţie, refugiaţi şi persoane strămutate a APCE pe tema „Impactul dinamicii populaţiei europene asupra politicilor de migraţie”.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.