Republica Moldova aşteaptă ca în cadrul politicii europene de vecinătate revăzută să fie identificate instrumente care să contribuie la soluţionarea conflictului transnistrean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană, Igor Corman, după o vizită de lucru la Bruxelles în perioada 25-27 ianuarie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit parlamentarului, în şedinţa lărgită a Biroului Delegaţiei Parlamentului European la Euronest comisarul european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, a declarat că se va discuta cu vecinii vecinilor Uniunii Europene, adică cu Federaţia Rusă.
Igor Corman a mai spus că oficialii europeni au fost informaţi despre agenda Alianţei pentru Integrarea Europeană, care include cele cinci priorităţi pentru următorii ani, şi anume: Finalizarea negocierilor asupra Acordului de asociere cu UE şi implementarea acestuia; Obţinerea unui Acord de comerţ liber aprofundat şi comprehensiv; Liberalizarea regimului de vize; Asocierea politică şi Integrarea economică a Moldovei în spaţiul european.
„Cât priveşte aşteptările noastre la revizuirea politicii europene de vecinătate, noi vedem parteneriatul estic drept un pas important pe calea îndeplinirilor criteriilor la UE. Reieşind de aici, am făcut mai multe propuneri, în primul rând considerăm că trebuie să intensificăm cooperarea politică şi nu doar la nivelul miniştrilor de externe, dar şi la nivelul miniştrilor sectoriali să existe aceleaşi posibilităţi de cooperare politică. Noi optăm pentru o condiţionalitate clară şi pentru o diferenţiere între parteneri, acesta înseamnă că cei care doresc să implementeze reforme şi care au şi rezultate, trebuie să se bucure de un sprijin mai mare din partea UE, inclusiv şi la capitolul asistenţă financiară”, a menţionat Igor Corman.
Deputatul a mai spus că pentru ca această politică de vecinătate să aibă contururi mai clare, este nevoie şi de asistenţă financiară mai solidă. „Un alt lucru este să fim înţeleşi şi ajutaţi în privinţa unui acces mai puternic al nostru pe piaţa europeană, să avem un acces mai mare pentru produsele noastre. Pe de altă parte, să fim sprijiniţi în atragerea investiţiilor europene”, a spus Igor Corman.
De asemenea, potrivit lui Corman, oficialii europeni au declarat că trebuie să existe o coordonare mai bună între eforturile partenerilor şi asistenţa din partea europenilor. „S-a ajuns la înţelegea că în cadrul bugetului actual să se poată face schimbări, ca partenerii să profite la maxim din partea acestor asistenţe”, a declarat Igor Corman.
La Bruxelles preşedintele comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană a participat la şedinţa lărgită a Biroului Delegaţiei Parlamentului European la Euronest, şi la reuniunea Delegaţiei Parlamentului European la comitetul de cooperare parlamentară UE - Republica Moldova.