Moldova, lăudată pentru aplicarea eficientă a instrumentului TAIEX
Moldova va beneficia şi în perioada următoare de instrumentele Comisiei Europene pentru ajustarea acquis-ului comunitar în cadrul proiectului TAIEX. Această asistenţă va ajuta ţara în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar şi la realizarea proiectelor europene de parteneriat şi vecinătate a spus marţi, 23 februarie, ministrului de stat Victor Bodiu, în cadrul unui seminar de informare, transmite Info-Prim Neo.
Şeful Delegaţiei Comisiei Europene în Republica Moldova, Dick Schuebel, a menţionat că Republica Moldova a demonstrat o aplicare eficientă a instrumentului TAIEX, pe durata implementării programului, începând cu anul 2007. Ambasadorul a optat pentru extinderea proiectului şi pentru sporirea rolului acestuia în realizarea obiectivelor Guvernului.
Reprezentantul Uniunii Europene în proiectul TAIEX, Bernd Wild, a comunicat că în Moldova vor sosi experţi europeni, vor fi elaborate ghiduri privind aderarea la UE. Totodată, vor fi organizate ateliere de lucru, prezentări ale aspectelor acquis-lui comunitar. Funcţionarii moldoveni vor putea efectua vizite de lucru în una din ţările europene pentru acumularea experienţei.
Instrumentul TAIEX a devenit eligibil pentru Moldova după ce Comisia Europeană a lansat noua politică de vecinătate.
