Moldova şi Germania, parteneri în protecţia mediului

Moldova şi Germania vor coopera în domeniul protecţiei mediului. Un acord de intenţie în acest sens a fost semnat, în Germania, de către ministrul mediului de la Chişinău, Gheorghe Şalaru, şi Rita Schwarzelühr-Sutter, secretar parlamentar de stat pe lângă Ministerul Federal pentru Mediul Înconjurător, Ocrotirea Naturii, Construcţii şi Securitatea Nucleară al Republicii Federale Germania, transmite IPN.

Într-un briefing de presă susţinut luni, 7 aprilie, la Chişinău, Gheorghe Şalaru a declarat că Germania este un partener foarte important pentru Republica Moldova şi că îşi pune multe speranţe în această colaborare. „Sunt persoane foarte competente în acest minister. Există o practică pe care noi am putea să o preluăm”, a menţionat ministrul mediului.

Declaraţia de intenţie semnată va contribui la crearea unui cadru coerent pentru iniţiativele strategice de protecţie a mediului. Se va concretiza modul în care politicile europene de mediu pot contribui la o creştere ecologică în Republica Moldova, la îmbunătăţirea stării de sănătate şi la o dezvoltare durabilă. Colaborarea dintre cele două state presupune elaborarea şi implementarea legislaţiei şi a politicilor naţionale de mediu, precum şi armonizarea lor cu prevederile legislaţiei Uniuni Europene şi standardele internaţionale.

Un alt aspect ţine de schimbul de informaţii în domeniul utilizării durabile a resurselor naturale şi de promovarea pe teritoriul Republicii Moldova a tehnologiilor cu emisii reduse de carbon, dezvoltarea economiei verde,  protecţia şi conservarea biodiversităţii. Va fi elaborat un sistem de reglementări pentru managementul deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase şi a substanţelor chimice.

Ministrul mediului a comunicat că se va pune în discuţie şi un nou proiect de energie
renovabilă, şi anume crearea unei staţii de epurare în oraşul Străşeni, având la bază experienţa staţiei de epurare din Berlin, unde nămolul acumulat în urma procesului de purificare a apei uzate este fermentat, iar mai apoi din acest ferment se captează biogazul şi se produce energie electrică. Totodată prin acest procedeu ecologic se obţin şi îngrăşăminte folosite în agricultură.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.