Moldova şi UE au finalizat negocierea principiilor generale ale Acordului de Asociere
La cea de-a opta rundă de negocieri privind Acordul de Asociere între Republica Moldova şi UE, părţile au finalizat discuţiile asupra principiilor generale, au continuat negocierile la Capitolul „Justiţie, libertate şi securitate” şi au făcut schimb de informaţii privind avansarea negocierilor la Capitolul „Cooperarea economică, sectorială şi financiară”. De asemenea, delegaţiile au continuat pregătirile pentru lansarea negocierilor privind crearea Zonei de Comerţ Liber Aprofundat şi Cuprinzător, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, un subiect aparte, inclus pe agenda discuţiilor la propunerea părţii moldoveneşti, l-a constituit participarea Republicii Moldova la programele şi agenţiile Uniunii Europene. Ambii conducători ai delegaţiilor de negociatori au remarcat că Republica Moldova este liderul partenerilor estici ai UE în această colaborare, care reprezintă o oportunitate în plus pentru intensificarea cooperării cu UE.
La finalul negocierilor, s-a convenit că părţile vor continua consultările şi negocierile prin intermediul videoconferinţelor, până la următoarea rundă de negocieri.
Cea de-a opta rundă de negocieri a avut loc la Chişinău, pe 19 octombrie. Delegaţia Republicii Moldova a fost condusă de viceministrul afacerilor externe, Natalia Gherman, negociator-şef al Acordului de Asociere, iar cea a UE de către Miroslav Lajcak, director executiv pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Serviciului European pentru Acţiune Externă, negociator-şef din partea UE.
.
