Moldovenii se alimentează bine doar la sărbători
Moldovenii consumă cele mai valoroase produse, din punct de vedere nutritiv, doar în timpul sărbătorilor, iar pe parcursul anului se alimentează neuniform. Aceasta este una din problemele consumatorilor, enunţată de către Varfolomei Calmâc, vicedirectorul Centrului Ştiinţifico-Practic de Medicină Preventivă, marţi, 10 martie, în cadrul unei conferinţe consacrate Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor.
Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Economiei şi Comerţului. La conferinţă au fost invitaţi responsabili de protecţia consumatorilor din cadrul autorităţilor centrale şi locale şi reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale din domeniu.
Alte probleme majore, remarcate într-o cercetare prezentată de Varfolomei Calmâc, ţin de particularităţile geochimice ale teritoriului R. Moldova, care nu conţine suficient fier şi iod. Criza economică, la fel, are impact asupra stării alimentaţiei populaţiei, dar şi răspândirea largă a magazinelor de tip „fast-food” care vând din abundenţă produse alimentare nesănătoase.
Viceministrul economiei şi comerţului, Tudor Copaci, a spus că ministerul desfăşoară şi în acest acţiunea: „Săptămâna informării consumatorilor”, de la 9 la 13 martie, care presupune promovarea drepturilor consumatorilor, educarea şi informarea acestora, întruniri de informare şi consultare a consumatorilor şi agenţilor economici din raioane.
„În câteva centre comerciale din Chişinău vor fi organizate puncte de informare, la care consumatorii vor fi consiliaţi despre achiziţionarea de bunuri şi servicii, dar şi despre obligaţiunile ce le revin la cumpărare”, se spune într-un comunicat distribuit la conferinţă. Anul acesta, cu suportul proiectului Băncii Mondiale „Ameliorarea Competitivităţii”, a fost editat un Ghid al consumatorului – o culegere de acte normative, inclusiv Legea privind protecţia consumatorilor. Cele 2 mii de exemplare ale ghidului vor fi distribuite gratuit consumatorilor şi companiilor.
În fiecare an, la 15 martie se marchează Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor. Declararea de către ONU, în 1983, a Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor este legată de ziua de 15 martie 1962, când preşedintele SUA, John Kennedy, a proclamat în faţa Congresului american pentru prima dată patru drepturi fundamentale ale consumatorilor: dreptul la securitate, dreptul la informare, dreptul de a fi ascultat şi dreptul de a alege produse şi servicii. La acestea, Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori (Consumers International) a adăugat încă patru: dreptul la despăgubire, dreptul la un mediu înconjurător sănătos, drepturile la asigurarea cerinţelor şi nevoilor vitale. Anul acesta, conform calendarului propus de Consumers International, tema zilei este aceeaşi ca şi în 2008: Generaţia alimentaţiei nesănătoase.
