Monumentul Reginei Maria va fi edificat pe terenul din adiacența Liceului Teoretic „Gheorghe Asachi”, pe strada București nr. 64. O hotărâre în acest sens a fost aprobată miercuri de către Guvern. Potrivit inițiativei, autorul monumentului va fi selectat prin concurs, transmite IPN.
Monumentul se propune a fi edificat în scopul perpetuării memoriei Reginei Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Cotha, Regina României – personalitate de excepție a istoriei naționale. „Regina Maria, de origine engleză, o femeie inteligentă și plina de vitalitate, a ajuns să cunoască profund poporul român, cultura, obiceiurile și, mai ales, aspirațiile românești, care au devenit valori ale sale. A fost o adevărată luptătoare, fondatoare a Comitetului Automobilelor Sanitare „Regina Maria” în Franța, organizatoare a numeroase spitale de campanie din Primul Război Mondial, apărătoare a intereselor României la Conferința de Pace de la Paris, membru-corespondent al Academiei de Belle - Arte din Franța”, se menționează în proiect.
În perioada interbelică, una dintre cele mai vechi instituții din Basarabia, Liceul nr. 1 de fete al zemstvei, actualmente Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, a purtat numele „Regina Maria”. Din acest considerent, monumentul urmează să fie amplasat în adiacentul Liceului „Gheorghe Asachi”.
Întrucât monumentul va fi amplasat în Nucleul istoric al Chișinăului, conform prevederilor Legii monumentelor de for public, autorul monumentului va fi selectat prin concurs.
