Neologismele: de la cuvinte potrivite până la exagerări contagioase
- 31.08.2012 14:37
- 1879
- 5 minute(ă)
-
Limba de stat a cunoscut o explozie de înnoire după anul 1989, pentru că atunci a apărut libertatea de exprimare, contacte internaţionale şi multe căi de răspândire a cuvintelor noi, a declarat pentru Info-Prim Neo Inga Druţă, cercetătorul ştiinţific la Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Potrivit Ingăi Druţă, primele neologisme au apărut încă în secolul XVII, dar au început a fi mai răspândite după 1848, când paşoptiştii au fost prin străinătate şi, când s-au întors, dorind să îmbogăţească limba, au preluat un şir de cuvinte din alte ţări. Totuşi, până în anii '89 se utilizau puţine neologisme pentru că erau şi interzise, iar redactorii de la enciclopedii şi din presă lucrau cu dicţionare româneşti pe ascuns. Avalanşa de neologisme a fost răspândită prin intermediul mijloacelor în masă care s-au dezvoltat în acea perioadă. Cercetătorul susţine că, de fapt, presa este ca şi un filtru uriaş, care difuzează inovaţiile din limbă. În prezent omul este asaltat din toate direcţiile de modele de exprimare, de la televizor, internet etc. Unele neologisme devin prozaice şi comode, înţelese de toate şi sentimentul noului dispare.
Cercetătorul notează că multă lume are senzaţia că ne agresează foarte mult limba engleză. Totuşi, specialiştii susţin că pentru limba română cel mai important furnizor de termeni şi de modele rămâne limba franceză, iar acest lucru uneori nu este observat pe motiv că şi limba franceză este limbă romanică. Un neologism nu înseamnă doar împrumut, dar şi creaţie internă. Când apare un produs sau un fenomen nou, i se atribuie un cuvânt nou, adică neologisme necesare care vin să acopere un gol. Unele cuvinte noi apar după anumite evenimente. Cercetătorul a dat exemplul cuvântului „vuvuzelă”, care înseamnă un tip de trompetă care a fost foarte răspândit în timpul şi puţin după Campionatul Mondial la Fotbal, după care a fost uitat. Acestea sunt exemple de cuvinte care domină doar pe parcursul unor evenimente, iar apoi se mută în vocabularul pasiv, adică omul cunoaşte, dar nu-l utilizează. Încă un exemplu este termenul şi „a clona”, care a început să fie utilizat pe larg imediat după difuzarea serialului „Clona”.
Inga Druţă explică că, atunci când apare un obiect sau un fenomen, de obicei apar mai mulţi termeni, dintre care până la urmă se impune doar unul. Un exemplu este cuvântul „telefon”, care la rândul său a fost un neologism. Când a apărut telefonul mobil, întâi a fost numit telefon fără fir, dar termenul nu a fost preluat pentru că era cam lung, apoi telefon celular, telefon mobil, portabil, portativ. Au rămas şi celelalte variante, dar totuşi unul a fost ales de bază – telefon mobil şi în prezent a rămas doar mobil şi asta pentru că oamenii tind spre economia de mijloace şi minimum de efort.
Cât despre neologismele de lux, astea sunt cuvintele care contribuie la expresivitatea vorbirii. De obicei sunt folosite de jurnalişti, scriitorii, care fac uneori abuz de neologisme pentru a capta atenţia. Neologismele de lux sunt utilizate şi de către politicieni în discursuri. Discursurile politicienilor sunt foarte contagioase, pentru că sunt urmărite de multă lume şi de aceea trebuie să fie cizelate. Inga Druţă spune că politicienii nu întotdeauna aleg cele ma bune sau cele mai potrivite cuvinte, uneori le folosesc abuziv sau neadecvat şi aceasta poate afecta limbajul populaţiei. Un exemplu este cuvântul „lucrativ”, care e utilizat cu sensul de eficient, dar de fapt ar însemna ceva ce aduce câştig, profitabil. Unii politicieni utilizează expresia „şedinţă lucrativă”, ceea ce ar însemna şedinţă profitabilă.
Utilizând neologismele, unii vor să fie mai diferiţi. Totuşi, sunt persoane care evită să le folosească, fie că nu le cunosc sau nu vor să se aventureze, alţii evită riscul de a nu fi înţeleşi. Pentru unii pronunţia e mai grea şi nu vor să se complice. Specialiştii recomandă persoanelor să utileze totuşi un limbaj modern, dar echilibrat, să nu se ajungă la extreme, mai ales că şi cuvintele tradiţionale au o semnificaţie şi o încărcătură.
