Nepoţii şi-au ars buneii de vii pentru bani, susţine poliţia
Poliţia a reţinut trei persoane din cinci implicate în cazul celor doi bătrâni din satul Cerlina, raionul Soroca, care, la data de 6 decembrie, au fost torturaţi cu foc pentru a li se lua banii. Iurie Cheptănaru, vice-ministru afacerilor interne, a declarat marţi, 15 decembrie în cadrul unei conferinţe de presă, că bătrânii au fost legaţi, batuţi şi arşi de vii, pentru că nu doreau să dea bani, chiar de către nepoţii victimelor, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit viceministrului, bătrânii au vândut anterior apartamentul fiului lor cu 40 mii de dolari, o parte din bani, 20 mii i-au dat nepoţilor, iar celelalte 20 de mii au rămas la bătrâni pentru păstrare.
Pentru a-i forţa să dea banii, doi nepoţi, însoţiţi de alte persoane, toate cu antecedente penale, au mers la bătrâni, echipaţi cu balonaş cu gaz pentru neutralizare, măşti şi lipici. Ştiind cum să deschidă uşa, cum se trage zăvorul, au intrat în casă. Bătrânii nu au căzut de acord să dea banii, de aceea au fost maltrataţi, apoi, stropiţi dintr-o sticlă de vodcă, li s-a dat foc. La 10 decembrie, bărbatul a decedat în spital.
Viceministrul a spus că cele două persoane nereţinute, au plecat pe data de 7 decembrie în Federaţia Rusă, însă vor fi găsite. Dacă vor fi găsite vinovate, persoanele arestate riscă închisoare pentru tâlhărie până la 15 ani şi pentru tentativă de omor 25 de ani.
