Nicolae Timofti, 100 de zile de mandat

Deputaţii Alianţei pentru Integrare Europeană sunt mulţumiţi de activitatea preşedintelui Nicolae Timofti în cele 100 de zile de la depunerea jurământului. Aceştia spun că cel mai important este faptul că preşedintele nu a fost implicat în certuri şi scandaluri şi s-a ţinut departe de activitatea politică a partidelor parlamentare sau extraparlamentare, transmite Info-Prim Neo. Liderul fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat, Valeriu Streleţ, a declarat că în aceste 100 de zile Nicolae Timofti şi-a făcut misiunea de o manieră satisfăcătoare. „A reuşit să-şi constituie aparatul de lucru al Preşedinţiei. A manifestat în câteva rânduri o voinţă profesionistă, dar şi politică, prin faptul că nu a promulgat unele proiecte adoptate de către Parlament. A reprezentat ţara la diferite întruniri”, a spus Valeriu Streleţ. Liberal-democratul a mai declarat că pentru 100 de zile un preşedintele care a venit ca un factor de echilibru şi care nu face show-uri şi-a îndeplinit bine misiunea. Şi liderul fracţiunii Partidului Liberal, Ion Hadârcă, a spus că preşedintele, nefiind om politic, a încercat să păstreze o distanţă faţă de partide politice, să fie echidistant, neamestecat în diferite certuri, scandaluri. „Orientarea pe care a dat-o dumnealui în acest mandat de 100 de zile a fost clar desenată, adică pro europeană, cu prezenţa la Bruxelles, în România”, a spus Ion Hadârcă. De asemenea, deputatul liberal a remarcat că preşedintele ţării, datorită competenţelor pe care le are, a fost foarte selectiv la alegerea mai pedantă şi corectă a unor judecători, ceea ce este bine. Preşedintele fracţiunii Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a spus că Nicolae Timofti este ceea ce şi-au dorit partidele – un preşedinte nepolitizat, care să împace lumea, să emane linişte şi stabilitate. „Sunt în speranţa că aceste 100 de zile sunt un început pentru activitatea care urmează. Eu nu am văzut paşi greşiţi. Poate a fost puţin mai timid, dar este natura domnului Timofti şi din motivul că pentru dumnealui acestă funcţie este absolut nouă. Cred că domnul Timofti se va manifesta activ în activitatea care urmează. Noi suntem deprinşi cu scandal, cu gălăgie, dar eu mă bucur că a fost liniştit, cumpătat şi nu a fost implicat în gâlceava cotidiană”, a declarat Dumitru Diacov. Nicolae Timofti a fost ales preşedinte al Republicii Moldova la data de 16 martie, cu 62 de voturi. Pe 23 martie, preşedintele şi-a depus jurământul. Prima vizită pe care a efectuat-o a fost la Bruxelles. În aceste 100 de zile preşedintele a refuzat numirea în funcţie a 3 judecători. Cele 100 de zile de mandat se împlinesc sâmbătă, 30 iunie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.