Normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicule vor fi mai severe

Normele privind examinarea medicală a conducătorilor de vehicole, precum şi a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere auto vor fi mai severe, transmite Info-Prim Neo. Ministrul sănătăţii, Larisa Catrinici, a spus că normele instituite corespund celor europene. Însă aprobarea lor este dictată nu numai de necesitatea armonizării cadrului legislativ-normativ naţional cu cel european, ci şi de situţia la trafic. Numai pe parcursul anului curent în accidente rutiere au decedat peste 1000 de oameni, iar peste 3 mii de persoane au suferit leziuni corporale grave. Printre aceştea şi copii. Astfel, persoanele care au suferit un atac de cord nu le va fi permis să se afle la volan într-o perioadă de şase luni după încetarea semnalelor acute ale bolii. De asemenea, sunt stabilite interdicţii pentru persoanele care suferă de hipertensiune arterială, care au deficienţe de vedere sau locomotorii grave, persoanele, care suferă de diabet zaharat şi sunt dependente de insulină. Aceste norme vor fi publicate în Monitirul Oficial pentru a fi cunoscute de toţi automobiliştii profesionişti sau amatori, urmând a fi respectate pentru binele lor şi celorlaţi participanţi la trafic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.