Noua generaţie de muzicieni readuce în scenă melodii de altădată

Primăria municipiului Chişinău şi Alex Calancea Band dau startul unui proiect cultural – „Amintire de iubire”, în cadrul căruia noua generaţie de muzicieni va interpreta cele mai îndrăgite melodii de altădată, semnate de compozitori ca Ion Aldea Teodorovici, Valentin Dânga, Mihai Dolgan şi mulţi alţii.

Şefa Direcţiei cultură a municipiului Chişinău, Lucia Culev, a declarat la conferinţa de presă de lansare a proiectului că acesta readuce în scenă, în cadrul unui concert organizat pe 23 mai, muzica anilor '70 şi '80. „Muzica este atât de frumoasă că trebuie să răsune. Aş avea curajul să mergem de la un proiect naţional la unul internaţional. Cum moldovenii merg peste tot, şi noi am putea să mergem cu această muzică şi cu aceste voci peste tot”, a spus Lucia Culev.

Intervievat de IPN, Ştefan Petrache, artist emerit, a spus că ideea proiectului este „nu numai fantastică, dar şi necesară, pentru că prea mult am lenevit intelectual”. „Lucia şi Alex au venit la mine, am stat de vorbă, le-am dat originalele şi uite aşa am început să facem acest concert”, a remarcat artistul.

Alex Calancea, producătorul proiectului, spune că tinerii au uitat de cei care făceau pe vremuri muzică bună. Concertul organizat pe 23 mai va aduce nu doar noutatea formatului muzical al pieselor, dar şi valoarea şlagărelor de altă dată. „Vor fi modificări de sound faţă de liniile melodice originale, pentru că foarte multe piese sunt transpuse, multe voci care din start se părea că sunt bune nu mergeau şi am schimbat piesele. Acest concert este un început de un ciclu de concerte. Vara vor fi mai multe interviuri cu Ştefan Petrache, cu Anatol Chiriac, cu toţi compozitorii de valoare din Moldova, cu artiştii tineri. Vom face un film muzical, un film despre muzica de altă dată”, a spus Alex Calancea, la conferinţa de presă.

Vineri, 23 mai, artiştii din generaţia de aur vor cânta, pe scena Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, cele mai frumoase şlagăre ale timpului, împreună cu interpreţi din generaţia nouă. Biletele pot fi cumpărate la casa de bilete a Filarmonicii. Spectacolul va începe la ora 19.00. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.