O ceartă în trafic s-a soldat cu focuri de armă
Oamenii legii au identificat una din persoanele implicate în incidentul produs pe data de 24 noiembrie, când 3 indivizi au efectuat câteva împuşcături de armă în direcţia unui automobil în sectorul Botanica al capitalei, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Interne, bănuiţii au coborât dintr-un Peugeot şi au deschis focul în direcţia unui Mercedes. Proprietarul automobilului de model Peugeot s-a dovedit a fi un locuitor al capitalei, în vârstă de 34 de ani, însă în seara incidentului la volanul maşinii se afla un alt bărbat, în vârstă de 29 de ani, care a fost audiat de poliţie.
Bărbatul a spus că focurile de armă au fost anticipate de o ceartă cu şoferul Mercedes-ului, care ar fi fost provocată de ultimul. Ceilalţi doi indivizi implicaţi în incident urmează să fie identificaţi pentru audiere.
Poliţia face apel către toţi cetăţenii care cunosc detalii despre incident sau care s-au aflat în apropiere să sune la numărul 902.
