O comisie specială va examina disciplina din garnizoane
O comisie specială, compusă din reprezentanţii Ministerului Apărării, Procuraturii Militare, organizaţiilor nonguvernamentale şi mediului academic, va examina disciplina militareă din toate garnizoanele Armatei Naţionale. Anunţul a fost făcut marţi, 4 decembrie, de către ministrul apărării, Vitalie Marinuţa, în cadrul unui briefing de presă, transmite Info-Prim Neo.
Decizia vine după ce în mass-media ar fi apărut date eronate cu privire la încălcarea disciplinei în timpul efectuării serviciului militar. „Cu toate că unele instituţii mass-media prezintă opiniei publice starea lucrurilor sub un alt unghi, datele statistice demonstrează că am adoptat o atitudine corectă şi o vom menţine în continuare. Astfel, în comparaţie cu anul 2011, se atestă o scădere a infracţiunilor comise în Armata Naţionala cu 32 de procente”, a declarat ministrul.
Vitalie Marinuţa a menţionat că această comisie urmează să prezinte în a doua jumătate a lunii ianuarie constatări şi conluzii. De asemenea, membrii comisiei vor formula recomandări şi propuneri concrete pentru a îmbunătăţi situaţia.
Potrivit ministrului, de la începutul anului au fost înregistrate 30 de cazuri de încălcare a disciplinei. „Nu este o situaţie alarmantă, aşa cum încearcă unele instituţii media să prezinte. Numărul încălcărilor este în scădere”, a mai spus ministrul.
Referindu-se la decesele în armată, ministrul a notat că în anul 2009 a fost înregistrat un caz şi unul în 2010. În anul 2011 au fost 3 cazuri, iar anul acesta niciun caz.
