O persoană a murit după ce s-a electrocutat

Un angajat al unei firma de pază s-a electrocutat la locul de muncă în urma utilizării unei instalaţii improvizate de iluminare. Aceste circumstanţe denotă un comportament iresponsabil şi periculos în raport cu instalaţiile electrice, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al întreprinderii Red Union Fenosa. Paznicul a fost găsit lângă un gard din piatră, pe care era amplasată cutia contorului electric şi branşamentul de la pilon, aflat sub tensiune. Peste branşament erau rezemate de gard două porţi de metal care, în urma contactului nemijlocit, au deteriorat izolaţia conductorului fazic şi acesta se atingea direct cu porţile. Pe aceste porţi era montată o instalaţie improvizată de iluminare, care se conecta pe timp de noapte prin intermediul unui prelungitor care era agăţat, de asemenea, de porţi. Se presupune că la o oră anumită, când deja se înnopta, paznicul a încercat să conecteze felinarul pentru iluminarea teritoriului. Pentru a lua prelungitorul, el s-a atins cu mâna de poartă şi a fost electrocutat. Conform materialelor investigaţiei, accidentul s-a produs datorită unui comportament greşit şi periculos în raport cu instalaţiile electrice manifestat prin ignorarea cerinţelor de securitate electrică, utilizarea unor instalaţii electrice improvizate pentru iluminare, aceste încălcări fiind agravate de condiţiile meteo nefavorabile. Administraţia Red Union Fenosa informează opinia publică despre acest caz şi solicită în context respectarea strictă de către toate persoanele a regulilor de securitate în raport cu instalaţiile electrice. Cetăţenii sunt avertizaţi să nu intervină în nici un mod în instalaţiile electrice, să nu efectueze conectări neregulamentare direct la instalaţiile electrice. Despre orice defecţiune sau accident informaţi imediat întreprinderea furnizoare de energie electrică prin intermediul Oficiului telefonic de 24 de ore la numărul de telefon 022 43-11-11.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.