Asistentul secretarului de stat american pentru programe academice, Ethan Rosenzweig, însoțit de ministrul culturii, Sergiu Prodan, a mers în vizită la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni. De asemenea, oficialii au vizitat unul din vechile cimitire evreiești, care s-au mai păstrat în sectorul Buiucani al capitalei, transmite IPN.
Ministerul Culturii precizează că diferite surse prezintă în mod diferit dimensiunile părții conservate a cimitirului. Aceasta s-ar întinde pe o suprafață de 11, 12 sau 15 hectare și ar avea în până la 40 de mii de morminte. Cimitirul datează de la începutul secolului XIX.
Printre monumente este și cel consacrat victimelor evreilor căzuți în timpul Pogromului din Chișinău din 1903. Aici este și mormântul rabinului Leib Yehuda Țirilson, principalul rabin al Basarabiei pe parcursul a mai multor zeci de ani. Tot aici – ruinele unei sinagogi, unică de felul său în Moldova.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, partea de est a cimitirului a fost puternic deteriorată. În 1958 teritoriul a fost împărțit în două părți, una dintre care a fost ulterior transformată de autorități într-o piață agricolă. Până în1960, partea de est a cimitirului a fost distrusă total. Partea de vest a cimitirului evreiesc s-a păstrat până în prezent, însă majoritatea mormintelor sunt în stare gravă, pietrele funerare sunt deteriorate, plăcile – stricate și șterse.
Monumentul este parte a Muzeului Evreilor din Moldova, care a înaintat Fondului Ambasadorilor SUA pentru Conservare Culturală un proiect de reabilitare. Acest fond, timp de mai bine de șase ani, a contribuit la reabilitarea Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni.
Ethan Rosenzweig se află în Moldova cu ocazia vizitei delegației americane care participă la reuniunea de nivel înalt a Dialogului Strategic dintre Republica Moldova și SUA, pe 15 martie.
