Omorâţi în câmp, lângă un automobil

Cadavrele unui bărbat şi unei femei au fost depistate, în jur de ora 11.00, lângă o maşină, pe drumul ce duce spre Suruceni. Şeful Centrului de presă al Comisariatului General de Poliţie din Chişinău, Adrian Jovmir, a comunicat că maşina staţiona la câţiva metri de carosabil, lucru care a atras atenţia unui echipaj al poliţiei, transmite Info-Prim Neo. Identitatea victimelor nu este cunoscută. La faţa locului lucrează experţi criminalişti şi anchetatori. Accesul în zonă este strict interzis, iar circulaţia – restrictionată. Se vehiculează că victimele au fost împuşcate, dar informaţia nu a fost confirmată. Alte detalii nu sunt cunoscute.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.