Organizaţii nonguvernamentale pentru apărarea drepturilor omului cer eliberarea poliţiştilor reţinuţi marţi, 14 iulie, de miliţia transnistreană. Vladimir Dragulea, Ion Râbca şi Dumitru Vieru au fost reţinuţi pentru 3 zile şi urmau să fie eliberaţi vineri, 17 iulie. Însă, arestul a fost prelungit pentru încă 2 luni, transmite Info-Prim Neo.
Rudele poliţiştilor, susţinuţi de Asociaţi „Promo-Lex”, au organizat vineri o acţiune de protest în faţa Ambasadei Federaţiei Ruse din Chişinău.
Cei trei sunt învinuiţi de reţinere ilegală şi furt de persoane pe teritoriul R. Moldova, a precizat juristul Eugeniu Râbca, fratele unuia dintre poliţişti. El a mai spus că aceştia se aflau la Tiraspol într-o misiune de serviciu, în căutarea unui bănuit.
„Am contactat autorităţile constituţionale şi ele ne-au confirmat că deţin dovezi care demonstrează că activităţile ministerului de interne au fost coordonate cu miliţia transnistreană, a spus Eugeniu Râbca. „Cerem eliberarea imediată şi necondiţionată a celor trei cetăţeni ai R. Moldova, care sunt reţinuţi fără a li se respecta drepturile”, a mai spus juristul.
„Organele separatiste vor să se impună prin acţiuni de arestare, nu doar a civililor, ci şi a funcţionarilor din R. Moldova, pentru a arăta că ei sunt unicii care au autoritate în regiune şi au posibilitatea să facă ce vor. Considerăm că este o încălcare flagrantă a Convenţiei Europene şi în special a dreptului la libertatea şi siguranţa persoanei”, a declarat juristul Alexandru Postica de la „Promo-Lex”.
Poliţiştii sunt ţinuţi separat unul de altul. Cel mai probabil, au fost reprezentanţi de avocaţi din Transnistria.