Asociaţia obştească „Predă Deştept” consideră că „învăţământul din R. Moldova este depăşit ca noţiune şi concepţie şi nu mai face faţă timpurilor actuale”. Miercuri, 29 octombrie, la o conferinţă de presă în incinta Agenţiei „Info-Prim Neo”, liderul ONG-ului, Oleg Beregoi, a dat nota doi calităţii studiilor oferite de instituţiile moldoveneşti. Potrivit acestuia, instituţiile de învăţământ superior „produc doar şomeri, barmeni şi lucrători la negru peste hotare”.
Oleg Beregoi a spus că metoda sa de investigaţie a stării învăţământului universitar în R. Moldova este intervievarea. Anume astfel, el a ajuns la concluzia că „marea majoritate a elevilor şi studenţilor nu frecventează şcolile sau universităţile din propria dorinţă şi cu plăcere, dar merg doar pentru distracţie, din obicei şi pentru discuţii cu prietenii”.
Liderul „Predă Deştept” nu este sigur că va fi auzit de autorităţi, dar crede că avertismentele despre starea de lucruri în sistemul educaţional trebuie enunţate. Oleg Beregoi identifică diferite tipuri de probleme ale sistemului în care include corupţia, salariile mici ale personalului didactic şi necalificarea unor profesori, starea tehnică proastă a instituţiilor şi „atitudinea proastă a statului faţă de învăţământ”.
„Degradarea continuă a instituţiilor de învăţământ duce la indiferenţa şi degradarea societăţii. Grădiniţele, şcolile, gimnaziile se află într-o situaţie deplorabilă”, este concluzia liderului onegist. Oleg Beregoi critică decizia Ministerului Educaţiei de a comasa o parte din şcoli din cauză că acestea nu reuşesc să adune un număr de peste 100 de elevi. Asociaţia „Predă Deştept” este nemulţumită de faptul că statul „reduce locurile de învăţământ cu profil economic, politic şi juridic – specialităţi care te învaţă să gândeşti şi să te opui guvernării”.
Asociaţia obştească „Predă Deştept” a fost înregistrată acum jumătate de an de către 8 studenţi din Chişinău.