Deputatul Mihai Godea, liderul grupului de iniţiativă pentru crearea Partidului Acţiunea Democratică (PAD), susţine că organele de drept se eschivează să iniţieze o anchetă referitor la acuzaţiile reciproce aduse de către PLDM şi PDM şi să stabilească dacă Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc sunt sau nu implicaţi în scheme de obţinere a veniturilor ilicite din activitatea comercială a întreprinderilor cu capital de stat „Franzeluţa”, „MetalFeros”, „Moldtelecom”, „Aroma” şi „Tutun CTC”. Mihai Godea spune că răspunsurile organelor de drept la interpelarea sa sunt vagi şi neclare, transmite Info-Prim Neo.
„Dacă organul de anchetă se va ascunde după deget, sfârşim prin a trăi mai departe într-o ţară în care acuzaţiile de natură penală se nasc şi mor pe platourile de televiziune şi în briefingurile de presă”, a declarat Mihai Godea, miercuri, la o conferinţă de presă.
Din cele patru organe de drept sesizate răspunsuri au venit de la CCCEC, MAI, SIS. Procuratura Generală încă nu a răspuns. Potrivit deputatului, niciun răspuns din cele oferite nu este clar şi complet. Toate organele s-au referit doar la întreprinderea „Franzeluţa”, care a fost mai mult timp în vizorul presei, nu şi la celelalte. De asemenea, niciuna dintre instituţii nu a spus niciun cuvânt despre implicarea lui Vlad Filat sau a lui Vlad Plahotniuc în neregulile depistate.
Schimbul de acuzaţii între PLDM şi PDM a început la sfârşitul lunii iunie. Vlad Filat a declarat că nu va tolera ca „păpuşarul” Vlad Plahotniuc că „facă regulă” la „Franzeluţa”, „MetalFeros” şi alte întreprinderi cu capital de stat. În replică PDM i-a acuzat pe liberal-democraţi de interese economice ilicite la companiile Aroma, Tutun CTC, dar şi la privatizarea întreprinderilor „Franzeluţa”, „Moldtelecom” şi „MetalFeros”.