În perioada campaniei electorale, organizațiilor necomerciale le va fi interzisă doar prestarea serviciilor gratuite, nu și a serviciilor oneroase. O modificare în acest sens la Legea cu privire la organizațiile necomerciale a fost aprobată de Guvern, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, modificările la lege se fac în contextul ajustării cadrului normativ cu o hotărâre a Curții Constituționale. Redacția actuală a articolului spune că „în perioada campaniei electorale, organizația necomercială nu poate presta servicii și/sau susține material sau gratuit concurenții electorali și nu poate face agitație electorală”. Curtea Constituțională a recunoscut caracterul constituțional al textului respectiv. Curtea a constatat existența unei diferențe de tratament între organizațiile necomerciale și cele comerciale, interdicția de a presta servicii oneroase pe perioada campaniei electorale existând doar în privința organizațiilor necomerciale.
Astfel, Curtea a concluzionat că interdicția prestării serviciilor oneroase concurenților electorali în perioada campaniei electorale restrânge nejustificat și în mod discriminatoriu dreptul de proprietate al organizațiilor necomerciale, contrar articolelor 16 și 46 din Constituție.
