Parlamentul a instituit noi distincții

Trei distincții noi instituite de către Parlament, pentru contribuții remarcabile în diverse domenii, au apărut în Armorialul General al Republicii Moldova, publicat astăzi, 1 septembrie, în Monitorul Oficial, transmite IPN.

Cele trei distincții „Medalia Democrației”, „Diploma de Onoare” și „Diploma Parlamentului Republicii Moldova” vor fi oferite în semn de recunoștință și înaltă apreciere pentru merite deosebite și contribuții remarcabile în diferite domenii de activitate.

Astfel, „Medalia Democrației” va fi acordată pentru contribuție în promovarea reformelor, apărarea drepturilor și libertăților constituționale ale cetățenilor, promovarea tradițiilor parlamentarismului, pentru merite deosebite în domeniul profesional de activitate, precum și pentru devotament în misiunile speciale de asigurare a securității țării.

„Diploma de Onoare” va fi conferită pentru promovarea intereselor și imaginii Republicii Moldova, tradițiilor și valorilor naționale, atât în țară, cât și peste hotare, pentru edificarea și valorificarea patrimoniului cultural al țării etc.

„Diploma Parlamentului Republicii Moldova” urmează a fi conferită pentru contribuție substanțială la dezvoltarea științei, artei, culturii și sportului, pentru participare activă la elaborarea politicilor de stat, pentru activitate ireproșabilă în cadrul autorităților administrației publice central etc.

Medaliile şi diplomele vor fi conferite de președintele Parlamentului atât cetățenilor Republicii Moldova, instituțiilor, organizațiilor, colectivelor de creație și unităților militare, cât și cetățenilor străini, instituțiilor, organizațiilor și colectivelor de creație din străinătate.
 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.