PCRM contestă retragerea competenţei CC de a examina acte cu caracter individual

Curtea Constituţională examinează sesizarea unui grup de deputaţi comunişti privind modificările şi completările operate în Legea cu privire la Curtea Constituţională (CC), Codul Jurisdicţiei Constituţionale şi Legea contenciosului administrativ. Reprezentanţii PCRM subliniază că aceste modificări vin în contradicţie cu mai multe articole din Constituţia Republicii Moldova, transmite Info-Prim Neo. Juristul PCRM, Sergiu Sârbu, a subliniat în şedinţa de marţi, 21 decembrie, a Curţii Constituţionale că prin introducerea modificărilor în cauză Curţii i s-a retras competenţa de a examina actele cu caracter individual, emise de Parlament, preşedintele Republicii Moldova şi Guvern. Aceste acte nu pot fi atacate nici în instanţele de contencios administrativ. Autorii sesizării contestă şi Lista persoanelor oficiale de stat, aprobată la 21 mai curent de Parlament, pe care sunt trecuţi exponenţii interesului politic sau public deosebit, excluşi de la adresarea în instanţa de contencios administrativ. Potrivit juristului PCRM, pe această listă au fost incluse şi persoane care nu reprezintă interesul public deosebit. Reprezentantul Parlamentul la Curtea Constituţională, Ion Creangă, susţine că aceste modificări şi completări, contestate de comunişti, sunt în concordanţă cu actele ce reglementează jurisdicţia constituţională.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.