PCRM exercită presiune politică asupra Curţii Constituţionale, PAD

Partidul Comuniştilor (PCRM) exercită presiune politică asupra Curţii Constituţionale, susţine Partidul Acţiunea Democratică (PAD). Declaraţiile au fost făcute în contextul în care instanţa, sesizată de PCRM, a declarat neconstituţionale unele norme legislative adoptate în scopul reformării sistemului instanţelor judecătoreşti, prin desfiinţarea judecătoriilor economice şi militare, transmite Info-Prim Neo. PAD subscrie opiniei că emiterea hotărârii Curţii Constituţionale a avut loc prin neglijarea sau interpretarea tendenţioasă a prevederilor Legii Supreme. PAD consideră că intervenţia Curţii Constituţionale a obstrucţionat implementarea unei reforme anunţate prin programul de guvernare, iniţiată şi demarată destul de anevoios, fără o pregătire adecvată, dar aflată deja la etapa finală de implementare, se menţionează într-o declaraţie emisă de formaţiune. Partidul Acţiunea Democratică notează că decizia de neconstituţionalitate a fost emisă la finalul perioadei de punere în aplicare a legii şi a reformei în cauză, cu foarte puţin timp înainte de finalizarea etapei tranzitorii şi după o perioadă considerabilă de aplicare a noilor reglementări. „Intervenţia tardivă a Curţii şi crearea prin această decizie a unor lacune procedurale în funcţionarea instanţelor de judecată denotă o abordare contrară principiilor stabilităţii şi previzibilităţii legislaţiei, principii menite să consolideze statul de drept şi de care trebuie să se ghideze toate instituţiile statului”, se spune în declaraţia PAD. Partidul Acţiunea Democratică face apel public către Curtea Constituţională să reexamineze decizia luată la 9 februarie şi să asigure prin hotărârile sale afirmarea şi respectarea Constituţiei, a principiului separaţiei puterilor. De asemenea, PAD cere exponenţilor puterii politice, responsabili de guvernarea ţării să intervină prin măsuri ferme şi hotărâte, în scopul neadmiterii imixtiunii şi sabotării mecanismelor de exercitare a puterii, de către nicio instituţie publică sau privată.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.