PCRM: Parlamentul s-a adresat Comisiei de la Veneţia pentru a modifica sistemul electoral

Partidul Comuniştilor cere majorităţii parlamentare să facă public proiectul de lege privind modificarea sistemului electoral, asupra căruia preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a solicitat avizul Comisiei de la Veneţia, transmite IPN.

„Noi nu am văzut un astfel de proiect de lege. Cerem să-l faceţi public tuturor deputaţilor”, a solicitat deputatul Grigore Petrenco, în şedinţa de marţi, 24 decembrie, a Parlamentului.

Deputatul a spus că acest proiect de lege nu a fost înregistrat la secretariatul Parlamentului şi a solicitat explicaţii. Igor Corman a spus,la rândul său, că a vorbit deja cu acest parlamentar despre iniţiativa respectivă, dar Grigore Petrenco doreşte să „încălzească atmosfera” în sală prin declaraţiile sale. „Este o iniţiativă a unui grup de deputaţi, neînregistrată încă”, a subliniat preşedintele Parlamentului.

Preşedintele fracţiunii democraţilor, Marian Lupu, a intervenit spunând că orice deputat se poate adresa la Curtea de la Veneţia pentru o consultare vizavi de o iniţiativă legislativă, inclusiv deputatul Igor Corman  ar fi putut face o astfel de solicitare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.