Pe mai multe străzi din capitală şi în 2 suburbii va fi sistată apa

Pe mai multe străzi din sectorul Buiucani al capitalei, dar şi în 2 suburbii miercuri, 8 iulie, va fi sistată alimentarea cu apă, transmite IPN cu referire la SA „Apă-Canal Chişinău”.

Astfel în legătură cu executarea lucrărilor de racordare a apeductului nou construit din strada Nicolae Costin, de la ora 9.00 până la ora 13.00, nu va fi apă în oraşele Durleşti şi Dumbrava. La fel, va fi sistată apa pe străzile Nicolae  Costin; Liviu Deleanu; Alba-Iulia; Muşatinilor şi Şoseaua Balcani.

Totodată, pe data de 8 iulie, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania Gas Natural Fenosa, este posibil să fie deconectată energia electrică de la Staţia de pompare din satul Tohatin, în intervalul orelor 9.30 şi 13.00, proces ce va conduce posibil la sistarea alimentării cu apă a reţelelor din comuna Tohatin.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificaţi. Pentru informaţii suplimentare consumatorii sunt îndemnaţi să sune la Serviciul dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.