Pensionarii în favor, atât cei săraci, cât şi cei mai bogaţi
Peste 700 de pensionari şi persoane socialmente vulnerabile din Chişinău au solicitat în prima jumătate a zilei de luni, 1 februarie, abonamentul care oferă dreptul la circulaţie gratuită în transportul public de pasageri. Conform deciziei de la sfârşitul săptămânii trecute a Consiliului municipal Chişinău, pensionarii şi persoanele vulnerabile cu un venit mai mic de 1450 lei pe lună au dreptul să aleagă, începând cu 1 februarie, între abonamentul care oferă dreptul la circulaţie gratită în transportul public şi compensaţia de 70 lei lunar, transmite Info-Prim Neo.
În cadrul şedinţei şerviciilor şi direcţiilor municipale, primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, a declarat că decizia de a oferi abonamente persoanelor cu venituri sub 1450 de lei nu a fost luată sub presiune, ea constituie următoarea etapă de implementare a reformelor. Până la introducerea reformelor, din bugetul municipal erau subvenţionate două întreprinderi, iar de ajutoare sociale beneficiau atât săracii, cât şi bogaţii. Actualmente, vor beneficia de abonamente sau de compensaţii doar persoanele cu venituri reduse. În opinia primarului general, reforma demonstrează că întreprinderile respective se pot descurca şi fără alocaţii de la buget.
Chirtoacă a uzat de prerogativele ce-i revin conform calităţii de primar şi a interzis stoparea procesului de eliberare a abonamentelor până nu vor fi verificate listele cu compensaţiile, după cum a cerut şefa Direcţiei Asistenţă Socială, Eugenia Ciobanu. Primarul a indicat ca toate persoanele să poată ridica compensaţiile în ziua în care primesc pensiile. Ulterior, vor fi efectuate verificările. Totodată, Chirtoacă a declarat că atunci când este vorba de persoanele care au dreptul să beneficieze ori de abonament, ori de compensaţii, se au în vedere toţi locuitorii municipiului, inclusiv din localităţile componente ale mun. Chişinău.
Şeful Regiei transport electric, Gheorghe Morgoci, a comunicat în cadrul aceleiaşi şedinţe, că beneficiarii pot intra în posesia abonamentelor timp de câteva ore. Pentru a nu tergiversa acest proces, a fost antrenată o persoană cu o unitate de transport, care face permanent naveta la direcţiiile asistenţă socială din sectoare pentru a ridica actele. La Regia electrică sunt persoane care pregătesc abonamentele.
Până acum, peste 75 mii de persoane au beneficiat de compensaţii lunare pentru călătorie în transportul public. Din bugetul municipal au fost transferate la oficiile poştale peste 2 mln lei care constituie compensaţiile pentru transportul public de pasageri.
