Persoanele reţinute în izolatorul Comisariatului general de poliţie din Chişinău nu se mai plâng pe condiţiile de detenţie
Vicepremierul Iurie Roşca se declară mulţumit de cum a fost reparat izolatorul de detenţie preventivă a Comisariatului General de poliţie din Chişinău. Roşca a declarat vineri, 17 iulie, după o vizită în izolator, că niciun deţinut nu s-a plâns pe condiţiile de detenţie, transmite Info-Prim Neo.
„Am constat cu satisfacţie că în ultimele luni toate celulele au fost asigurate atât cu apă, cât şi cu toate celelalte condiţii necesare”, a spus acesta, menţionând că este mulţumit şi de alimentaţia deţinuţilor. Acesta a subliniat că a vorbit şi cu bărbaţi, şi cu femei, şi cu doi deţinuţi minori. „Niciunul nu s-a plâns”, a precizat vicepremierul.
Acesta a îndemnat responsabilii comisariatului „să respecte în continuare necondiţionat toate obligaţiile de serviciu”, astfel încât să nu fie înregistrate cazuri de depăşire a atribuţiilor, de exercitare a tratamentelor inumane sau presiunilor psihologice asupra celor care se află în detenţie.
„Trebuie să dispară cu desăvârşire orice ocazie de condamnare a RM de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), de interpretări critice din partea mass-media sau a cetăţenilor care intră în contact cu poliţia”, a mai spus Iurie Roşca.
Solicitat de Info-Prim Neo, directorul executiv al Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CreDO), Sergiu Ostaf, care este şi membru al Mecanismului de prevenire a torturii, a expus un alt punct de vedere. Aceasta a apreciat condiţiile de detenţie a deţinuţilor „mai puţin bune”, precizând că aerul este umed şi dăunează grav sănătăţii, lumina este artificială, insuficientă şi cu o capacitate redusă, iar serviciile medicale sunt de o calitate proastă, pentru că există doar un felcer cu calificare inferioară, care nu poate acorda asistenţă suficientă persoanelor reţinute.
„Atunci când penitenciarul este ocupat în totalitate, lipseşte ventilarea, iar aerul este foarte închis”, a mai spus directorul executiv CreDO, precizând, totodată că a întreprins ultima vizită în izolator acum o lună şi jumătate.
Acesta a pus la îndoială şi faptul că poliţiştii ar respecta drepturile deţinuţilor. Sergiu Ostaf a spus că, în special, Comisariatul General de Poliţie este locul despre care se vorbeşte cel mai des ca fiind un exemplu de maltratare a celor ţinuţi în izolator.
De asemenea, directorul executiv al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului, Teodor Cârnaţ spune că, într-adevăr, după evenimentele din 7 aprilie a fost făcută reparaţie în izolator. „Colegii mei care au vizitat izolatorul recent au observat îmbunătăţirea condiţiilor, existenţa apei potabile şi a tehnicii sanitare”, a precizat Cârnaţ. Acesta a ţinut să sublinieze însă că cele mai multe plângeri venite din partea celor reţinuţi după 7 aprilie nu s-au referit la condiţiile sanitare, ci mai mult la faptul că într-o celulă au fost închişi 14-15 persoane, în timp ce capacitatea acesteia este de numai 2-3 oameni.
Întrebat despre afirmaţiile lui Roşca vis-a-vis de respectarea drepturilor deţinuţilor, Teodor Cârnaţ a spus că autorităţile mai degrabă încearcă să muşamalizate cazurile de tortură şi maltratare din partea poliţiei, pentru că este campanie electorală.
În altă ordine de idei, Iurie Roşca a chemat colaboratorii Comisariatului General şi cei ai comisariatelor teritoriale să-şi îmbunătăţească relaţiile cu mass-media şi să încerce să contacteze direct cu reprezentanţii acestor instituţii, nu doar prin intermediul serviciilor de presă, pentru a asigura astfel un contact mai rapid cu cetăţenii.
Solicitat să ofere informaţii referitor la reparaţiile efectuate în izolatorul Comisariatului, comisarul general Vladimir Botnari a spus reporterului Info-Prim Neo să se adreseze la serviciul de presă al Ministerului Afacerilor Interne.
