Peste 300 de tineri pedagogi au primit prima tranşă a indemnizaţiei unice

Peste 300 de tineri specialişti, absolvenţi ai anului 2011, au fost angajaţi în şcolile din localităţile rurale şi au beneficiat de prima tranşă a indemnizaţiei unice, în valoare de 7 mii lei pentru absolvenţii universităţilor şi 6 mii lei pentru cei ai colegiilor. Banii au fost achitaţi de către Ministerul Educaţiei din bugetul de stat, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al ministerului. Până la 1 noiembrie curent, au fost angajaţi în baza adeverinţelor de plasare în câmpul muncii 381 de tineri specialişti. Dintre ei în localităţile rurale - 341 specialişti, iar în cele urbane - 40. În acelaşi timp, 344 tineri absolvenţi ai anului 2010 au primit tranşa a II-a,10 mii lei pentru absolvenţii instituţiilor de învăţământ superior şi 8 mii lei pentru absolvenţii învăţământului mediu de specialitate. Ministerul informează că încă 400 de tineri specialişti, absolvenţi ai anului 2009, vor primi tranşa a III-a. Suma de 13 mii şi, respectiv, 10 mii lei o vor primi la sfărşitul anului III de activitate. Indemnizaţia per ansamblu este de 30 de mii de lei pentru tinerii specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, şi în mărime de 24 mii lei pentru tinerii specialişti, absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt mediu de specialitate, care au fost angajaţi conform repartizării în instituţii de învăţămînt din mediul rural. Aceasta se achită în 4 tranşe.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.