Reuşitele înregistrate pe parcursul ultimului an de către tinerii care au iniţiate afaceri sunt discutate în cadrul Forumului Tinerilor Antreprenori, ediţia a III-a. Evenimentul a reunit la Chişinău circa 100 de persoane, printre care peste 70 de antreprenori din întreaga ţară, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale, locale şi experţi ai organizaţiilor internaţionale, transmite IPN.
Ministrul tineretului şi sportului, Octavian Bodişteanu, a spus în deschiderea evenimentului că antreprenorii dintotdeauna au constituit forţa motrice a ţării, contribuind la crearea locurilor de muncă şi la dezvoltarea economiei. Ministrul a menţionat că un rol deosebit în dezvoltarea afacerilor îl are şi dezvoltarea continuă managerială a tinerilor antreprenori, fără de care obiectivele trasate ar fi mult mai greu de implementat.
Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Ruxanda Glavan, a menţionat că tinerii au un rol social foarte important. Viitorul fiecărei ţări depinde de nivelul de de ocupare a forţei de muncă. De aceea, afacerile iniţiate de tinerii reprezintă un pas înainte pentru Republica Moldova. „Noi suntem cei care apreciem faptul că creaţi locuri de muncă şi tot noi suntem cei care vom veni tot timpul în sprijinul vostru”, a menţionat Ruxanda Glavan.
Viceministrul agriculturii şi industriei alimentare, Viorel Guţu, a precizat că mai mult de jumătate dintre afacerile tinerilor antreprenori sunt în domeniul agricol. În contextul dat, ministerul se angajează să investească în continuare în tinerii care vor deschide afaceri în agricultură.
Şeful Direcţiei învăţământ secundar, profesional şi mediu de specialitate din cadrul Ministerului Educaţiei, Octavian Vasilache, a subliniat că în învăţământul vocaţional tehnic a fost introdus cursul bazele antreprenoriatului tocmai pentru a încuraja şi a ajuta tinerii să îşi deschidă afaceri.
Ilan Vuddamalay, reprezentantă a Fundaţiei Argidius, care susţine financiar tinerii antreprenori, a remarcat că în cadrul vizitei în Republica Moldova a observat rezultate bune ale proiectelor iniţiate. Prin afacerile lor, tinerii au contribuit la dezvoltarea businessului mic şi mijlociu.
Stela Chiriac, antreprenoare din Orhei, a spus că a muncit 10 ani peste hotare, însă dorul de casă a făcut-o să revină în ţară. Aici şi-a deschis o afacere în producerea brichetelor din biomasă. O tonă de brichete costă pe piaţă între 1300 şi 2200 de lei, în funcţie de materia primă utilizată. Cele mai ieftine sunt cele din din coji de floarea soarelui şi paie, iar cele mai scumpe sunt brichetele presate din rumeguş din lemn de specii tari.
Irina Pavliuc, antreprenoare din oraşul Bălţi, a menţionat că deţine un atelier de croitorie. Produce decoraţiuni pentru restaurante şi săli de nuntă: draperii, huse pentru scaune, feţe de mese, decoraţiuni pentru tavan, toate confecţionate din stofă. Are două angajate. În utilajele performante şi materia primă a investit peste 150 de mii de lei.
Igor Golban din Chişinău, împreună cu soţia au decis să investească într-o afacere de reparaţie a apartamentelor. Igor şi-a zis de ce să lucreze pentru angajatori dacă se descurcă bine pe cont propriu şi poate câştiga mai mult fără intermediari.
Tudor Paşchevici din Negureni Teleneşti s-a întors din Irlanda şi a investit tot ce a agonisit, circa 100 mii de lei, în plantarea unei livezi de mere pe o suprfaţă de 16 hectare. Livada este lucrată conform tehnologiilor de ultimă oră în pomicultură. Concomitent dispune de un sistem de irigare prin picurare alimentat de o fântână, a spus antreprenorul.
Forumul Tinerilor Antreprenor se desfăşoară la Chişinău la 26-27 noiembrie.
