Poliția a făcut totalurile proiectului „Supraveghere de Vecinătate”

Peste 3600 de sectoare de securitate au fost constituite în peste 30 de raioane din Republica Moldova în cadrul proiectului „Supraveghere de Vecinătate”. Din 2013, când a început implementarea acestui proiect, criminalitatea s-a diminuat cu 10-15% în localitățile vizate. Șeful adjunct al IGP, Gheorghe Cavcaliuc, a menționat, în cadrul unei conferințe de presă, că prin intermediul proiectului, cetățenii își asigură securitatea și integritatea gospodăriilor cu ajutorul poliției și administrației publice locale, transmite IPN.

„Proiectul este un obiectiv important, care intră în Strategia de dezvoltare a poliției.
Vrem să ridicăm responsabilitatea civică a cetățenilor. Este o metodă de schimbare a mentalității, pentru că oamenii înțeleg că implicându-se se pot apăra pe ei înșiși.
Prin acest proiect creăm un climat de siguranță în localitățile Moldovei”, a spus Gheorghe Cavcaliuc.

În cadrul proiectului, doar în ultima lună au fost descoperite și prevenite 18 infracțiuni, iar infractorii au fost predați justiției. „Vrem să aplicăm acest obiectiv la nivel instituțional. Ne propunem ca, timp de șase luni, să implementăm proiectul în toate localitățile din Republica Moldova”, a spus șeful adjunct al IGP.

Șeful Direcției generale securitate publică a IGP, Marin Maxian, a afirmat că prin acest exercițiu și polițiștii cunosc mai bine problemele comunității. „Ne-am concentrat și pe instruirea antiinfracțională, ca cetățenii să cunoască cum să reacționeze în diferite situații, cum să nu devină victime în anumite împrejurări și cum să reacționeze în situații de conflict”, a spus Marin Maxian.

Mai mulți președinți de raioane, primari și lideri de sector au primit distincții în semn de recunoștință pentru contribuția adusă la fortificarea capacităților și promovarea imaginii IGP și pentru aportul la dezvoltarea relațiilor între poliție și societate.

Președinta raionului Rezina, Eleonora Graur, a menționat că atenția acordată cetățenilor trebuie susținută și trebuie să fie un exemplu pentru alte instituții ale statului. „Eu încurajez asemenea proiecte și sunt deschisă și pentru alte proiecte”, a spus Eleonora Graur.

Președintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, a afirmat că actualmente în raion sunt formate 37 de sectoare de securitate. „Este un mecanism de consolidare a eforturilor. Nu doar poliția trebuie să lucreze pentru a depista și a face activitate de profilactică. Acest lucru se face împreună cu cetățenii și cu primăriile”, a declarat Grigore Policinschi.

Proiectul este implementat în Republica Moldova începând cu anul 2013.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.