UPDATE /14.00/ Traficul de mărfuri a fost reluat prin postul vamal Tudora, după ce autoritățile ucrainene au reușit conectarea postului vamal „Starocazacie” (Ucraina) la surse alternative de alimentare cu energie electrică.
/13.00/ Activitatea a fost întreruptă și la postul vamal de tip debarcader „Molovata”, nefiind posibilă deplasarea aeroglisorului din cauza gheții formate pe râul Nistru.
Postul vamal de tip debarcader „Soroca” și-a sistat temporar activitatea din cauza formării podurilor de gheață peste râul Nistru. Din același motiv, rămâne sistată activitatea postului vamal „Cosăuți”, transmite IPN.
Potrivit Serviciului Vamal, din cauza traseelor înzăpezite sunt consemnate restricții de circulație și prin postul vamal intern de control „Rezina-pod”.
Totodată, în legătură cu lipsa curentului electric în postul vamal „Starocazacie” (Ucraina) nu este autorizată traversarea frontierei pentru transportul de mărfuri prin postul vamal „Tudora”.