Timp de o lună de la începerea muncii, executorii judecătoreşti urmează să înceteze orice altă activitate incompatibilă cu noua funcţie. Precizările în cauză sunt făcute într-o iniţiativă legislativă care urmează să fie aprobată de către executiv în şedinţa de astăzi, 22 ianuarie, transmite IPN.
Profesia de executor judecătoresc este incompatibilă cu activitatea remunerată în cadrul altor profesii, cu excepţia activităţii didactice, ştiinţifice şi în organizaţiile profesionale ale acestora.
Prin alte modificări şi completării, executorii judecătoreşti vor fi obligaţi să înregistreze documentele executorii în Registrul electronic al proceselor de executare judecătorească.
Sunt modificate şi regulile pentru executorii judecătoreşti stagiari. Vârsta acestora, ca şi în cazul executorilor judecătoreşti, nu va depăşi 65 de ani. Totodată, stagiu lor va include nu doar activitatea practică, sub conducerea executorului judecătoresc, ci şi cursuri de formare de o lună la Institutul Naţional al Justiţiei.
Ministerul Justiţiei consideră că modificările în cauză vor responsabiliza executorii judecătoreşti, vor contribui la consolidarea capacităţilor instituţionale ale Comisiei de licenţiere şi Colegiului disciplinar al executorilor judecătoreşti.
