Premieră în medicina moldovenească
În Republica Moldova va fi efectuat în premieră un transplant de ficat, a anunţat marţi, 13 noiembrie, ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite Info- Prim Neo.
Operaţia va fi efectuată de profesorul Vladimir Hotineanu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, şi profesorul român Irinel Popescu, care va veni de la Bucureşti pentru această intervenţie. Andrei Usatâi a declarat că pregătirile pentru transplant au durat un an, timp în care a fost achiziţionat utilajul medical necesar pentru intervenţie şi reabilitarea pacientului.
Operaţia va fi efectuată la Spitalul Clinic Republican, însă nu se cunoaşte data şi ora, deoarece aceasta depinde de starea de sănătate a donatorului şi a beneficiarului de organ. Numele şi vârsta pacientului vor fi făcute publice după intervenţia chirurgicală.
Întrebat despre costul transplantului de ficat, ministrul a spus că o intervenţie similară efectuată în Belarus sau Ucraina costă în jur de 55 de mii de euro. În Republica Moldova persoanele cu poliţă vor fi operate din fondurile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.
Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a mai specificat că, începând cu anul viitor, după ce va fi dat în exploatare corpul de chirurgie din cadrul Spitalului Clinic Republican, în Republica Moldova vor fi efectuate în premieră şi operaţii pe cord şi pe creier la nou- născuţi.
