Consiliul de Presă din Republica Moldova a desemnat săptămânalul de investigații „Ziarul de Gardă” câştigător al concursului pentru Premiul Naţional de Etică şi Deontologie profesională jurnalistică, ediția 2017. La concurs au participat opt instituţii mass-media, nominalizate de consumatorii de produse media şi de un grup de experţi constituit de Consiliul de Presă, transmite IPN.
Câştigătorul concursului a fost ales după o procedură de vot din mai multe etape, în cadrul cărora au votat publicul, experţii şi membrii Consiliului de Presă. Prin totalizarea cumulativă a punctajului oferit candidaţilor de către public, pe de o parte, şi de către experţi şi membrii Consiliului de Presă, pe de altă parte, au fost stabiliți finaliștii concursului – patru instituții mass-media cel mai bine apreciate în ambele topuri: site-ul Agora.md, Agenția de presă IPN, ziarele „SP” din Bălți și „Ziarul de Gardă”.
În cadrul unei şedinţe speciale, Consiliul de Presă a evaluat rezultatele concursului și a decis să ofere Premiul Naţional de Etică şi Deontologie profesională jurnalistică 2017 săptămânalului de investigații „Ziarul de Gardă”. Premiul a fost înmânat la Gala „Jurnaliştii anului 2017” (ediţia a 23-a) care a fost organizată joi, 14 decembrie 2017, de Centrul pentru Jurnalism Independent şi Comitetul pentru Libertatea Presei.
Premiul Naţional de Etică şi Deontologie profesională jurnalistică a fost instituit de Consiliul de Presă din Republica Moldova în anul 2015 şi este acordat anual în scopul promovării principiilor etice şi deontologice profesionale şi în semn de recunoaştere a meritelor instituţiilor mass-media în acest domeniu. În anul 2015, Premiul a fost înmânat Biroului din Chişinău al postului Radio Europa Liberă, iar în anul 2016 portalului Anticoruptie.md.
Solicitată de IPN, directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, a declarat că premiile oferite de organizații credibile sunt foarte importante pentru o redacție care se ocupă de investigații și materiale despre drepturile omului. „În asemenea redacții, bucuriile sunt puține, căci e cel mai greu gen de jurnalism, pentru care suntem „răsplătiți” cu amenințări, hărțuieli, procese în instanță și, de asemenea, ne afectează mult indiferența sau lipsa de reacție a autorităților la articolele jurnalistice care relevă corupția. Deci, în aceste condiții, cele două mici bucurii ale reporterilor noștri sunt: aprecierile cetățenilor, care sunt foarte valoroase și speciale, și puținele premii care sunt oferite reporterilor de investigație”, a mai spus directoarea „Ziarului de Gardă”.
