Asociaţia Presei Independente (API) a contramandat protestul anunţat anterior împotriva prevederilor Codului fiscal, prin care posturile de radio şi televiziune, ziarele şi portalurile web sunt obligate să achite taxa locală de plasare a publicităţii în cuantum de 5% din veniturile din aceasta, începând cu 1 ianuarie 2010.
Decizia API vine după ce deputaţi din cadrul fracţiunii PLDM au declarat că au elaborat un proiect de lege prin care taxa să fie anulată. Totuşi, dacă modificarea codului nu va fi operată în timp util, protestul va avea loc, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă directorul executiv al API, Petru Macovei, transmite Info-Prim Neo.
Taxa de 5% din publicitate a fost stabilită prin modificări la Codul fiscal la sfârşitul anului 2009, fapt care a stârnit nemulţumirea managerilor instituţiilor de presă. Săptămâna trecută un grup de deputaţi ai PLDM au făcut public un proiect de anulare a acestei taxe. Deputatul Mihai Godea, prim-vicepreşedintele PLDM, a catalogat această taxă drept o scăpare introdusă la finele anului 2009, atunci când noua guvernare era în căutare de soluţii pentru redresarea situaţiei bugetare a statului.
„Noi salutăm această reparaţie a greşelii de către autorităţi, pe care tot ele au comis-o. Acea taxă era lipsită de logică”, a declarat Petru Macovei. Directorul API a menţionat însă că, dacă această modificare a Codului Fiscal nu se va produce la timp, protestele vor avea loc, aşa cum s-a anunţat.
Potrivit lui Petru Macovei, deocamdată, nicio redacţie nu a achitat această taxă, deoarece ea trebuie achitată trimestrial. „Dacă nu vor fi operate modificări, este riscul ca multe ziare să dea faliment”, a explicat Macovei.
Petru Macovei a spus că în anul 2009 volumul de publicitate plasat în presa scrisă a scăzut cu 35% faţă de anul 2008. În anul 2010 tendinţele descreşterii volumului deja sunt cu 20%.