Preşedintele comunităţii moldovenilor din Québec infirmă declaraţiile preotului Alexei Mironaş privind deschiderea bisericii cu slujbe în limba română
Preşedintele comunităţii moldovenilor din Québec, Canada, Ala Mîndîcanu, infirmă că ar fi lansat ideea de a deschide în Canada o biserică creştin-ortodoxă cu oficierea slujbelor în limba română. Preotul Alexei Mironaş a anunţat la o conferinţă de presă că merge să slujească la Montréal la cererea mai multor creştini care se află acolo.
„Această afirmaţie nu corespunde realităţii. Nici subsemnata, nici consiliul comunităţii moldovenilor din Québec nu au formulat în acest sens nicio idee, nu au înaintat nicio cerere şi nu au lansat nicio iniţiativă”, se menţionează într-un comunicat de presă semnat de Ala Mîndîcanu.
În comunicat se precizează că preotul Alexei Mironaş s-a adresat cu rugămintea de a fi ajutat ca emigrant pentru a se integra în societatea canadiană. Răspunsul oficial a fost că, în măsura posibilităţilor, comunitatea moldovenilor din Québec poate oferi preotului şi familiei sale sprijin informaţional în vederea integrării eficiente în societatea canadiană.
În Montréal sunt peste 3 mii de familii provenite din Republica Moldova şi există 7 biserici ortodoxe de limba română. „Speculaţiile apărute în mass-media din Republica Moldova nu vin decât să tulbure atmosfera de deschidere ce domneşte în sânul comunităţii noastre”, se mai spune în comunicat.
Pe 5 iulie, la o conferinţă de presă la Chişinău, preotul Alexei Mironaş a declarat că pentru prima dată în Quebec va fi deschisă o biserică cu slujbe în română şi că are susţinerea populaţiei de acolo. Preotul a mai spus că prim-ministrul Vlad Filat va susţine financiar această iniţiativă, fără să precizeze de câţi bani este nevoie.
