Partidul Liberal, care urma să-și prezinte aseară, 20 aprilie, programul și echipa electorală pentru alegerile din 5 iunie, a renunțat la intenție după ce a aflat despre amânarea ședinței Consiliului electoral de circumscripție Chișinău, transmite Info-Prim Neo.
Consiliul urma să înregistreze candidații, miercuri, către ora 17.00. Cu 10 minute de ora anunțată, organul electoral a decis amânarea ședinței pentru joi, 21 aprilie. Echipa PL a presupus că la mijloc ar fi o comandă politică.
„PL își va prezenta programul şi echipa doar atunci când Consiliul va efectua înregistrarea. Nu este credibilă abordarea Consiliului de circumscripție Chișinău în condițiile în care până la 16.50 avea o ordine de zi, iar imediat după ora 16.50 agenda s-a schimbat. Asemenea lucruri se întâmplă, de obicei, la comandă politică”, a declarat vicepreședintele PL, Dorin Chirtoacă, primar de Chișinău.
Solicitat de presă să comenteze situația, președintele Consiliului electoral, Iulian Balan, a declarat că au intervenit unele probleme de ordin tehnic, iar amânarea înregistrării candidaţilor a avut loc din cauza că nu s-a reuşit examinarea tuturor dosarelor, ci doar a 90%.
„Este o problemă tehnică. Numărul personalului este mai mic decât ne-am fi aşteptat. Conform art. 44 al Codului Electoral, avem 7 zile pentru a înregistra candidaţii. Nu am încălcat legea, cred ca mâine ( joi) până la ora 17.00 vom reuşi” a subliniat Iulian Balan.
Pe parcursul zilei de miercuri și-a mai depus dosarul pentru Consiliul municipal Chișinău echipa PDM. În competiția pentru funcția de primar s-au mai înscris candidatul democraților, Valentina Buliga, candidatul Partidului Patrioții Moldovei, Maia Laguta, și candidatul independent Serghei Dubalari.