Primarii şi preşedinţii de raioane cheamă la miting

Primari, preşedinţi de raioane şi consilieri locali din întreaga ţară au anunţat că vor participa vineri, 11 octombrie, la un marş în faţa Guvernului şi a Palatului Republicii. Reprezentanţii autorităţilor locale vor manifesta în susţinerea noului sistem de finanţare publică locală şi împotriva intenţiilor de a tărăgăna adoptarea şi implementarea legii finanţelor locale, precum şi împotriva blocării întregului proces de descentralizare, transmite IPN.

Preşedintele Congresului Autorităţilor Publice Locale (CALM), Tatiana Badan, primarul localităţii Selemet, Cimişlia, a declarat, într-o conferinţă de presă, că decizia de a organiza acţiuni publice a fost luată la şedinţa extraordinară a Consiliului de Administrare CALM. „Această viziune şi dorinţă a noastră este îndreptată pentru a îmbunătăţi şi consolida autonomia locală a Republicii Moldova. Prin această lege ne propunem să oferim cât mai multă autonomie autorităţilor locale, ca să nu fie dependente politic”, a spus preşedintele CALM.

Directorul executiv CALM, Viorel Furdui, a spus că amânarea de către autorităţi a votării în lectură finală a legii finanţelor locale înseamnă neglijarea şi sabotarea propriilor angajamente, contrar aşteptărilor organismelor internaţionale, care consideră descentralizarea drept una dintre reformele de bază din ţară.

Proiectul modificărilor la Legea finanţelor publice locale a fost aprobat în două lecturi, fiind promisă aprobarea finală a documentului în sesiunea de toamnă 2013, cu punerea în aplicare începând cu 1 ianuarie 2014. Legea prevede relaţii bugetare directe dintre centru şi primării şi formule de transferuri de bani calculate după numărul populaţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.