Primarul despre microbuze: E greu de eradicat ceea ce s-a înrădăcinat în 15 ani
În capitală au fost instalate 135 de indicatoare pentru locurile de oprire a microbuzelor. În scurt timp, numărul acestora se va ridica la 200, a comunicat şeful Direcţiei transport public şi căi de comunicaţie, Veaceslav Ţărnă, la şedinţa operativă de la Primărie, transmite Info-Prim Neo.
Primarul Dorin Chirtoacă a subliniat că este greu de eradicat în câteva zile ceea ce s-a înrădăcinat în conştiinţa şoferilor, dar şi a călătorilor timp de 15 ani. Totuşi, regulile stabilite trebuie respectate. Primăria mizează pe o hotărâre de Guvern sau o decizie a Consiliului municipal Chişinău de a permite transportarea în picioare a 10 pasageri.
Treptat va fi implementat un alt model de funcţionare a microbuzelor. Situaţa transportului public se va îmbunătăţi şi după ce la Chişinău vor ajunge cele 100 de troleibuze noi pe care le cumpără municipalitatea, a mai spus primarul.
Potrivit şefului Poliţiei municipale, Silviu Muşuc, niciun pasager nu va putea fi transportat în picioare, fiindcă acest lucru contravine Regulilor circulaţiei rutiere.
Statisticile poliţiei arată că în 9 luni ale anului curent în capitală s-au produs 62 de accidente cu implicarea microbuzelor. În 44 de cazuri vina a fost a şoferilor de maxi-taxi. Ca rezultat, o persoană a murit şi circa 90 au fost rănite. Agenţii de circulaţie au aplicat amenzi la peste 2 mii de şoferi, inclusiv 230 pentru exces de viteză.
