Procurorii cer detenţie pe viaţă pentru un bărbat care şi-a înjunghiat soţia

Procurorii din Străşeni au solicitat instanţei de judecată să fie aplicată pedeapsa detenţie pe viaţă unui bărbat de 50 ani, învinuit de omorul cu deosebită cruzime a unei femei de 49 ani, transmite Info-Prim Neo cu referire la serviciul de presă al Procuraturii Generale. Incidentul a avut loc în septembrie 2009, iar bărbatul era beat când a comis crima. Potrivit procurorilor, el şi concubina sa au mers în pădure. Acolo femeia i-a mărturisit că a fost însărcinată şi că a făcut avort. Supărat bărbatul i-a aplicat concubinei cinci lovituri de cuţit, în urma cărora femeia a decedat. Bărbatul a lăsat cadavrul în pădure şi a fugit, dar a fost reţinut la scurt timp. Anterior a mai stat în închisoare, fiind eliberat din penitenciar în 2008.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.